Biserica

Noi credem că toţi cei care îşi pun încrederea în Isus Cristos sunt aşezaţi imediat de către Duhul Sfânt într-un trup spiritual unit, Biserica (1 Cor. 12:12-13;), Mireasa lui Cristos (2 Cor. 11:2; Efes. 5:23-32; Apoc. 19:7-8), al cărei cap este Cristos (Efes. 1:22; 4:15; Col. 1:18).

Noi credem că formarea Bisericii, Trupul lui Cristos, a început în ziua Cinzecimii (F.Ap. 2:1-21, 38-47) şi se va termina la venirea lui Cristos pentru ai Săi cu ocazia răpirii (1 Cor. 15:51-52; 1 Tes. 4:13-18).

Noi credem că Biserica este astfel un organism spiritual unic creat de Cristos, alcătuit din toţi credincioşii născuţi din nou în epoca de faţă (între cele două veniri ale lui Cristos) (Efes. 2:11 – 3:6). Biserica este distinctă de Israel (1 Cor. 10:329, un mister care n-a fost dezvăluit până în această epocă (Efes. 3:1-6; 5:32).

Noi credem că întemeierea şi continuitatea Bisericilor locale este învăţată şi definită limpede în Scripturile Noului Testament (F.Ap. 14:23, 27; 20:17, 28; Gal. 1:2; Fil. 1:1; 1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1.1) şi că mădularele sau părţile acestui Trup spiritual sunt învăţate să se asocieze împreună în adunări locale (1 Cor. 11:18-20; Evr. 10:25).

Noi credem că singura autoritate supremă pentru Biserică este Cristos (Efes. 1:22; Col. 1:18) şi că conducerea, darurile, ordinea, disciplina şi închinarea Bisericii sunt toate rânduite prin suveranitatea Sa aşa cum o găsim în Scripturi. Lucrătorii desemnaţi de către Biblie, care îşi îndeplinesc slujirea subordonaţi lui Cristos şi care sunt puşi de către adunare, sunt prezbiterii sau mai-bătrânii (bărbaţi care mai sunt numiţi episcopi, pastori şi pastori – învăţători; F.Ap. 20:28; Efes 4:11) şi diaconii, ambele lucrări sau funcţii trebuind să îndeplinească anumite condiţii biblice (1 Tim. 3:1-13; Tit. 1:5-9; 1 Petru 5:1-5).

Noi credem că aceşti lideri conduc sau stăpânesc ca nişte robi ai lui Cristos (1 Tim 5:17-22) şi au autoritate în îndrumarea bisericii. Adunarea trebuie să se supună conducerii lor (Evr. 13:7,17).

Noi credem în importanţa calităţii de discipol (ucenic) (Matei 28:19-20; 2 Tim. 2:2), în responsabilitatea reciprocă a tuturor credincioşilor unul faţă de altul (Matei 18:15-17) şi în nevoia de disciplină pentru membrii din adunare care păcătuiesc, în armonie cu standardele Scripturii (Matei 18:15-22; F.Ap. 5:1-11; 1 Cor. 5:1-13; 2 Tes 3:6-15; 1 Tim. 1:19-20; Tit 1:10-16).

Noi credem în autonomia bisericii locale, scutită de orice autoritate sau control exterior, cu dreptul autoorganizării şi independenţei faţă de intervenţia oricărei ierarhii de indivizi sau organizaţii (Tit 1:5). Noi credem că este ceva scriptural ca bisericile adevărate să coopereze una cu alta pentru prezentarea şi răspândirea credinţei. Cu toate acestea, bisericile locale, prin pastorii lor şi prin modul de interpretare şi aplicare a Scripturii, ar trebui să fie singurele care să decidă măsura şi metoda cooperării lor (F.Ap. 15:19-31; 20:28; 1Cor. 5:4-7,13; 1 Petru 5:1-4).

Noi credem că scopul bisericii este să-L glorifice de Dumnezeu (Efes. 3:21), să se edifice în credinţă (Efes. 4:13-16) prin învăţătură din Cuvânt (2Tim. 2:2,15; 3:16-17), prin comuniune (F.Ap. 2:47; 1 Ioan 1:3), prin respectarea poruncilor (Luca 22:19; F.Ap. 2:38-42), prin înaintarea şi transmiterea Evangheliei întregii lumi (Matei 28:19; F.Ap. 1:8).

Noi credem în chemarea tuturor sfinţilor la lucrarea de slujire (1Cor. 15:58; Efes. 4:12; Apoc. 22:12).

Noi credem în nevoia bisericii de a coopera cu Dumnezeu în îndeplinirea planului Său în lume. În acest scop, El dă bisericii daruri spirituale. Mai întâi, El dă bărbaţi aleşi în scopul echipării sfinţilor pentru lucrare (Efes. 4:7-12), şi El dă şi aptitudini spirituale unice şi speciale fiecărui mădular din Trupul lui Cristos (Rom. 12:5-8; 1Cor. 12:4-31; 1Petru 4:10-11).

Noi credem că au existat două feluri de daruri date Bisericii primare: daruri miraculoase de revelaţie divină şi de vindecare, date temporar în perioada apostolică în scopul confirmării autenticităţii mesajului apostolilor (Evr. 2:3-4; 2Cor. 12:12), şi daruri pentru slujirea altora, date pentru echiparea credincioşilor în vederea edificării reciproce. Acum, când revelaţia dată în Noul Testament este completă, Scriptura devine singurul test al autenticităţii mesajului cuiva, şi darurile miraculoase, de confirmare nu mai sunt necesare ca să valideze un om sau mesajul lui (1Cor. 13:8-12). Darurile miraculoase pot să fie falsificate de către Satan ca să-i înşele până şi pe credincioşi (Matei 24:24). Singurele daruri care funcţionează astăzi sunt daruri care nu au legătură cu revelaţia şi care sunt date în vederea edificării (Rom. 12:6-8).

Noi credem că nimeni nu mai posedă astăzi daruri de vindecare, dar că Dumnezeu aude şi răspunde rugăciunii credinţei şi va da răspuns potrivit cu voia Sa perfectă pentru cei bolnavi, suferinzi şi întristaţi (Luca 18:1-8; Ioan 5:7-9; 2Cor. 12:6-10; Iacov 5:13-16; 1Ioan 5:14-15).

Noi credem că bisericii locale i-au fost încredinţate două practici ceremoniale: botezul şi cina Domnului (F.Ap. 2:38-42). Botezul creştin prin cufundare (F.Ap. 8:36-39) este mărturia solemnă şi frumoasă a unui credincios care-şi proclamă credinţa în Salvatorul crucificat, înmormântat şi înviat, şi unirea lui cu El în moarte faţă de păcat şi înviere spre o viaţă nouă (Rom. 6-1-11). El mai este un semn la comuniunii şi identificării cu Trupul vizibil al lui Cristos (F.Ap. 2:41-42).

Noi credem că Cina Domnului este comemorarea şi proclamarea morţii Lui până vine El, şi ar trebui precedată totdeauna de o cercetare sau examinare serioasă de sine (1Cor. 11:23-32). Noi mai credem că în timp ce elementele împărtăşirii doar simbolizează carnea şi sângele lui Cristos, Cina Domnului e totuşi o comuniune reală cu Cristos Cel înviat care e prezent într-un mod unic, alăturându-Se în comuniune sau părtăşie cu copiii Săi (1Cor. 10:16).